Pâine cu tărâțe
O pâine rustică, țărănească. Dar considerată mai sănătoasă decât pâinea făcută complet din făină albă. De ce? Cea mai importantă parte a cerealelor se află în tegumentul lor şi în germene, care se regăsesc în tărâţe. Prin cernere și alte metode de procesare a grâului, acestea se îndepărtează din făină, astfel încât ele nu mai fac parte din alimentaţia modernă. Sunt însă destule studii care au relevat faptul că cerealele integrale conţin inhibitori de proteaze şi antioxidanţi, considerate importante pentru corpul nostru. Se recomandă chiar apa de tărâțe, se pare că ar fi utilă pentru anemii şi boli nervoase. Nu am încercat niciodata așa că nu aș putea să v-o recomand din tot sufletul. Dar pot să vă recomand rețeta de mai jos de pâine cu tărâță :)
Apropo, la noi în țară tărâţele de grâu opărite se mai folosesc amestecate în hrana animalelor. Noi de exemplu așa hrănim găinile pe timpul iernii ca să continue să facă ouă.

INGREDIENTE
- 400g de făină pentru pâine, tip 650
- 100g de tărâțe bine cernute
- 30g de drojdie proaspătă
- 2 lingurițe de sare
- 350 ml de lapte bătut, chefir, sana etc
- 2 linguri de ulei de măsline
Ingredientele trebuie să fie la temperatura camerei iar făina bine cernută înainte.
PREPARARE
1) Adăugăm făina, tărâța, sarea, uleiul, laptele și drojdia în vasul robotului. Sau într-un vas pentru frământat dacă vrem să frământăm manual. Începem frământarea la o viteză scăzută până se omogenizează ingredientele, după care trecem la o viteză mai mare. Aluatul este gata atunci când nu se mai lipește de vasul robotului de bucătărie.
2) Transferăm aluatul într-un bol pentru dospire, îl acoperim cu o cârpă de bumbac și îl lăsăm să crească aprox 35-40 de minute.
3) După ce a dospit aluatul, îl transferăm pe planșa de gătit (presărată cu un pic de făină). Îl frământăm de câteva ori cu mâna, după care îi dăm o formă rotundă și îl lăsăm din nou la dospit pentru 15 minute, acoperit cu aceeași cârpă de bumbac.
4) Întoarcem aluatul și îl întindem cu mâna în toate direcțiile până ajungem la o grosime de aprox 2 cm. Acum pliem câte o fâșie de aprox 5-6 cm lungime, și pe partea stângă și pe partea dreaptă. După care îl rulăm înspre interior de la unul din capetele nepliate.
5) Acoperim aluatul cu cârpa de bumbac și din nou îl mai lăsăm la dospit pentru aprox 30 de minute. 6) Încălzim cuptorul la 200 de grade, iar pe nivelul de jos pregătim un vas pentru apă (metalic, de iena, o formă de chec ...orice rezista la cuptor). Pe nivelul mijlociu introducem și tava pentru prăjituri. Vom așeza aluatul direct pe tava metalică încinsă. Vă garantez că nu se va lipi.
7) Transferăm aluatul pe tavă încinsă și cu o lamă sau un cuțit se crestează în formă de romburi pe partea superioară. Turnăm aprox 100 ml de apă în vasul din cuptor. Adăugăm și tava cu pâine și o lăsăm la copt pentru aproximativ 30 de minute. După ce a trecut jumătate de oră, scadem temperatura la 180 de grade și dacă apa din vas s-a evaporat complet, mai adăugăm. Lăsăm la copt pentru încă 10-15 minute.
8) La sfărșitul coacerii, verificăm dacă pâinea este gata. O batem pe partea inferioară, adică ciocănim ca la ușă. Dacă sună a gol, este gata. Dacă nu, o mai lăsăm un pic la copt.
9) Atunci când este gata, se scoate vasul cu apă, se stinge cuptorul iar ușa cuptorului se lasă ușor între-deschisă. Mai lăsăm pâinea încă 5 minute după care o scoatem și o pulverizăm cu apă rece pentru luciu. Mutăm pâinea pe un grilaj ca să se răcească uniform și să nu transpire pe partea inferioară.
Știu că pofta e mare acum, iar mirosul de pâine proaspătă este irezistibil.... dar trebuie lăsată un pic să se răcească înainte să o gustați :)
Notă
- Poate vi se par prea mulți pașii pentru dospire. Vă înțeleg, dar sunt necesari ca să se dezvolte rețeaua de gluten din făină. Deasemenea, trebuie să știți că a face pâine în casă este o mică artă în sine. O artă cu multe secrete și detalii. Și nici măcar nu lucrăm cu maia. Așa că fiți răbdători și urmați toți pașii.
- Eu deobicei folosesc cantitatea dublă și fac doua pâini deodată. Una o mâncăm proaspătă iar pe a doua o punem la congelator. Se menține foarte bine. Atenție însă, nu toți roboții de bucătărie au capacitate pentru 1 kg de făină.