Pilaf de urzici
O mâncare simplă, țărănească dar foarte delicioasă. De un verde sănătos foarte atractiv din punct de vedere vizual. Merge simplă de post, puteți adăuga însă și parmezan sau cașcaval pentru a o face mai cremoasă. Merge ca fel de mâncare principal sau ca garnitură la un grătar sau o friptură. Am încercat și în combinație cu creveți și a fost chiar foarte bun!
Nu o să enumăr toate vitaminele urzicilor, deși sunt multe. Dar vreau să menționez că în secolul nostru urzicile sunt sănătoase tocmai pentru că NU provin din agricultura tradițională. Sunt plante sălbatice care nu conțin nici un fel de îngrășemânt. Iar asta le face foarte atractive în ochii mei. Noi în România chiar suntem norocoși că putem găsi urzici la tot pasul. În țări mai dezvoltate unde nu mai există câmpuri sălbătacie (dar și unde mâna de lucru este mult mai scumpă...) urzicile chiar sunt un lux!

INGREDIENTE PT APROX 4 PORȚII
- aprox 250g de urzici
- 150g de orez
- 1l de apă
- sare & piper
Opțional: parmezan sau cașcaval ras
PREPARARE
1) Se iau la mână urzicile și se aleg de impurități (fruze uscate etc) și spală bine bine.
2) Punem apa la fiert într-o oală încăpătoare. Adăugăm urzicile după ce a fiert apa pentru aprox 3 -5 minute.
3) Strecurăm urzicile dar păstrăm apa în care au fiert.
3) Tocăm urzicile cu un tocător de lemn (se găsesc la târguri țărănești) sau le dăm la blender. Procedăm așa pentru că altfel pot rămâne mai ațoase.
4) Orezul se spală bine bine pentru a înlătura excesul de amidon. Îl puteți lăsa chiar la înmuiat peste noapte dacă vă permite timpul.
3) Adăugăm ulei de floare soarelui într-o oală și călim orezul aprox 2-3 minute.
4) Adăugăm și lichidul (verde) în care au fiert urzicile + urzicile tocate și lăsăm la fiert la foc mic.
6) La sfârșit adăugăm și sare + piper. Mamei îi mai place să radă cașcaval deasupra și să mai dea oala cu pilaf pentru 5 minute la cuptor. Opțional.
NOTĂ
- Dacă vă este frică de pișcături, puteți folosi mânuși de plastic. Se zice însă că pișcăturile de urzici pot preveni reumatismul.
- Urizicle se consumă mai degrabă primăvara devreme când le dau primii lăstari. Sau toamna târziu, când mai au un o perioadă de creștere. Vrem să folosim frunzele mici și proaspete. Pe timpul verii planta va avea frunze mult mai mari care nu vor mai fi la fel de intense la gust.
- Lichidul în care au fiert urzicile este considerat foarte sănătos. Îl puteți bea, îl puteți folosi pentru a vă clăti părul după ce v-ați spălat pe cap.... Poate că ați observat că în general șampoanele pentru păr gras sunt cu extract de urzică.
- Puteți fierbe orezul și în apă, fără a folosi lichidul în care au fiert urzicile. Pilaful va ieși însă mai puțin verde.
- Puteți căli și niște ceapă înainte de a adăuga orezul. Și mai puteți combina pilaful și cu alte legume: mazăre, morcov tocat mărunt, ardei. Ce vă place vouă.
- Atenție! Orezul este gluten-free în mod natural. Dar dacă este procesat într-o fabrică unde se procesează și grâu... atunci s-ar putea să conțină urme de gluten.
- De ce spălăm orezul? Pentru a înlătura excesul de amidon. Ce rezolvăm prin asta?
=> 1) se digeră mai ușor. De multe ori sentimentul acela de balonare vine și de la excesul de amidon din alimente. Dacă amidonul umflă clătitele ca să fie mai pufoase, fiți siguri că se continuă același proces chimic și în stomac.
=> 2) boabele nu se mai lipesc așa de rău una de alta.